BucovIA - Colectie cu Suflet

BucovIA - Colectie cu Suflet

  • admin
  • 2018-06-20
  • 484
  • 0

Daca n-ai vizitat niciodata Bucovina, speram ca randurile de mai jos sa iti indemne inima sa o descoperi, daca ai vizitat-o, speram sa iti aducem un zambet pe fata, rememorand acele momente minunate.


“Si acum raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea.” – descrierea in cuvinte simple a tot ceea ce inseamna Bucovina.




Iti vom spune inca de la inceput ca aici, timpul are alte valente, oamenii par desprinsi dintr-o alta lume si totul capata o dimensiune care te va face sa constientizezi ca aceasta este normalitatea.


Invitandu-te sa vizitezi acest taram de poveste, vrem sa iti fim un ghid bun si sa te indrumam spre locuri care ne-au ramas in inima. De departe, principala atractie a Bucovinei o reprezinta manastirile, iar noi ne-am bucurat la ceas de seara, de corul Manastirii Putna (chiar si cei mai putin evlaviosi au avut pielea de gaina), ne-a pus pe ganduri, pentru simplitate si puterea de adaptare cu care suntem inzestrati, Chilia lui Daniil Sihastru si abia ne-am desprins privirea de tot ceea ce inseamna Manastirea Voronet – o capodopera in adevaratul sens al cuvantului. Intorcandu-ne la traditiile romanesti, te indemnam sa vizitezi Muzeul Satului Bucovinean (Suceava), din punctul nostru de vedere cel mai frumos muzeu etnografic in aer liber din Romania si nu in ultimul rand, Muzeul Oualor Incondeiate de la Ciocanesti.



Chiar si in 2018, autenticul romanesc se regaseste pretutindeni, prin mestesugurile pe care bucovinenii le transmit din generatie in generatie si prin traditiile romanesti pe care le pastreaza cu sfintenie. Aici intalnim ceramica neagra, de traditie dacica, nesmaltuita, de Marginea dar si cel mai mare centru de ceramica smaltuita din nordul Moldovei, de la Radauti, tot aici lucrandu-se si asa-numita ceramica serigrafitata de Kuty. Frumoasele oua incondeiate sunt la loc de cinste, lucrate cu migala si fiind decorate cu numeroase motive luate de pe scoarte, alesaturi sau cusaturi. Cojocaritul a facut ca Radauti sa devina un important centru al acestui mestesug, aici lucrandu-se diferite cheptare si bundite.


Si pentru ca ne despart doar cateva zile de Ziua Internationala a IEI, pe care speram sa o sarbatoresti cum se cuvine, ne-am propus sa iti dezvaluim din tainele portului bucovinean. Costumul caracteristic Bucovinei este cel cu fota – tesatura dreptunghiulara infasurata in jurul soldurilor, de veche traditie, decorata la capete si pe margini cu dungi si alesaturi. Camasa reprezinta una dintre cele mai importante piese ale costumului romanesc, aici intalnim camasa cu “brezarau” (guler) care ne aminteste de traditia dacica, reprezentand un document de continuitate si unitate, dar mai frecvent camasa cu altita. Broderia manecii este dispusa in trei registre distincte: o banda de latimi variabile, asezata orizontal peste umar, numita altita si brodata in diferite nuante; o banda mai ingusta monocroma, asezata imediat sub altita, numita incret si mai multe siruri de broderie dispuse veritical sau oblic, numite rauri. Gama ornamentala este predominant geometrica, dar nu lipsesc nici motivele vegetale. Costumul este desavarsit cu un brau tesut in multe ite, cu ornamente romboidale, fiind bazat pe diferite nuante de ocru sau rosu, pieptar, opinici si stergar cusut din bumbac gros cu ornamentatie simpla sau bogata.

 

Dupa atatea lucruri frumoase, nu cred ca iti este de mirare ca toate aceste lucruri ne-au inspirat sa punem la dospit o colectie noua, inspirata de custurile bucovinene. Autenticul bucovinean nu e cu nimic mai prejos decat cel din oricare alta zona etnografica a Romaniei, fapt ce ne-a ingreunat in a decide ce modele sa brodam manual. Am dat viata unor modele autentice, reinterpretand doar latura cromatica si respectand tehnica cusutului manual, pe care o incurajam ori de cate ori avem ocazia.


BucovIA – noua colectie capsula CHLOR, vorbeste in primul rand despre intoarcerea la traditie, despre gandul ce ne staruie in minte - se poate sa pastram traditia romaneasca, sa o iubim, sa o pretuim, sa o desavarsim, sa o pastram cu sfintenie si sa o integram in viata noastra de zi cu zi.

Colectia se va lansa duminica, 24 iunie, chiar de Ziua Internationala a IEI, iar tot ce ne dorim este ca atunci cand veti purta BucovIA, sa nu uitati credinta – sub toate formele ei, nadejdea – de mai bine, mai frumos si mai bun si dragostea – de oameni.

 

Cu ganduri bune,

     CHLOR

Tags:

Leave A Comment